Sunt mic şi rău. Sau aşa vi se pare vouă. Teoretic sunt mic şi rău, practic sunt un uriaş, un maxim de maşină. Un Tico ce în curând va reuşi performanţa de a sparge bariera sunetului în trafic jamul de pe Magheru. Veţi striga după mine. Fetele deja mă adoră. Pentru că size matters.
Blogul ăsta e un blog maxim, ca mine, un blog de senzaţie, ca oraşul ăsta prin care voi vă înghesuiţi în autobuze iar eu am loc să parchez pe orice gură de canal.
Viteza maximă nu îmi permit să o spun, viteza medie se calculează în general pornind de la un bloc din Crângaşi, cu două opriri intermediare, Şoseaua Chitilei şi Piaţa Unirii, sau invers, sau cum îmi pică primul roşu la semafor.
Acestea fiind spuse, bun venit în cockpitul meu. Puneţi-vă centurile de siguranţă, ieşirile de urgenţă le aveţi deasupra motoarelor laterale. Da, motoarele laterale. Alea de drujbă.
Să nu credeţi că nu ştiu la ce mă înjug. De înjugat se înjugă vacile. Eu pedalez prin Bucureşti ca bază, prin ţară şi prin Europa ca escale.
